Ion Fiscuteanu
Ioan Fiscuteanu s-a născut în anul 1937, în satul Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud. Actorul a fost angajat al Teatrului Național din Târgu Mureș și a jucat în filme memorabile în regia lui Cristi Puiu, Nae Caranfil, Mircea Daneliuc sau Lucian Pintilie printre care: "Glissando", "Asfalt Tango", "Iacob", "Fructe de pădure". După ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București (1958 - 1962), a jucat pe scena Teatrului din Piatra Neamț. Din anul 1968 a devenit actor al Teatrului Național din Târgu Mureș, unde a interpretat peste 60 de roluri în spectacole ale acestui teatru și peste 80 de roluri în alte teatre din țară. În anul 2005, "Moartea domnului Lăzărescu" - filmul în care a avut rolul principal (Dante Remus Lăzărescu) - a obținut premiul secțiunii "Un certain regard" la Festivalul de film de la Cannes. Această peliculă a câștigat peste 30 de trofee la festivaluri internaționale printre care Lebăda de Aur pentru Cel mai bun actor la Festivalul de film de la Copenhaga. Actorului i-a fot conferit Ordinul Național "Serviciul Credincios în grad de Cavaler", în anul 2003, de către președintele României, pentru îndelungata și prestigioasa activitate pusă în slujba teatrului și a cinematografiei românești. Are un fiu, Ion Fiscuteanu jr., la rândul lui actor angajat al Teatrului "Andrei Mureșanu" din Sfântu Gheorghe, județul Covasna. A încetat din viață la 8 decembrie 2007, la spitalul din Târgu Mureș, fiind bolnav de cancer de colon.
- Titlu: Ion Fiscuteanu
- Popularitate: 0.484
- Cunoscut pentru: Acting
- Zi de nastere: 1937-11-19
- Locul nasterii: Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița, România
- Pagina principala:
- De asemenea cunoscut ca si: Ioan Fiscuteanu